Toata lumea face poze. Oriunde te uiti, cineva imortalizeaza cu telefonul sau cu aparatul foto ceva.
Aparatul de fotografiat a ajuns cel mai simplu mijloc de a intra in contact tactil cu tehnologia - poate ca imaginea in sine nici nu conteaza, lomografia se extinde cu pasi repezi - asta in general nici nu este un lucru rau.
Imaginea privita pe monitorul calculatorului arata interesant. Iata catzelu`, iata culoarea, iata un apus de soare printre crengi! Imaginea devine un instinctiv mod de a vedea si de arata si celorlalti ce si cum.

Totul se complica atunci cand vine vorba de a printa o fotografie. O fotografie tiparita sau printata e un alt univers, este o bucata materiala care vorbeste, cu un alfabet implacabil, despre o alta realitate decat se vede pe ecranul telefonului sau pe monitoare.
Dintre cei care fac fotografii, poate doar foarte putini isi pun problema sa faca printuri de calitate.
Asta e pacat, pentru ca in timp toata aceasta frenezie digitala care ne bintuie acum, se va pierde.

Tocmai scanez lunile astea cateva imagini facute pe film, acum citeva zeci de ani. Cu mici corectii, imaginile, mai ales cele alb-negru, arata ca si cum ar fi fost fotografiate ieri, iar deprecierea fizica este in mare masura ca si inexistenta, chiar si la cele color. Diapozitive Kodachrome au culori inca senzationale, si nici imaginile pe Orwochrome UT18 de 40 de ani, nu arata rau.
In schimb, fotografiile facute de mine in 1996 cu primul aparat digital adus in tara, un Kodak DCS 120, sunt pierdute pe vecie, pentru ca HD pe care le tineam a murit si discurile Zip ( cine mai stie azi de unitatile Zip de 100 Mb?) nu mai pot fi citite. Capul unitatii de citire intra in rezonanta la citirea discurilor si le distruge.
Spre anii 2000, cand au aparut aparatele foto digitale moderne, se puteau pune imaginile pe CD deja. Problema este ca de curand am incercat sa recopiez acele imagini - din 100 de CD cam 40 nu mai pot fi citite in nici un fel sau au multe sectoare corupte. Si nu e un defect rar, fiind tot felul de marci scrise cu mai multe unitati. Deci problema este majora si incet, incet, amintirile dispar daca nu avem grija de ele.

Imaginile cele mai bune pot fi printate fie argentic, fie cu printere inkjet de calitate. Dar simpla printare inkjet nu este suficienta. Trebuie ca suportul si cerneala folosita sa fie testate si certificate pentru o calitate de arhivare, singura care merita efortul unui print de calitate.

In lumea imprimantelor si a printurilor, in afara de lumea aparte a printarii argentice, pe care o vedeti descrisa la Amedesign, am avea deja trei directii fundamentale pentru lumea inkjet, care pot duce la realizarea unor printuri de calitate.

Sigur, in primul rind, trebuie ca ecranul care serveste pentru vizualizarea imaginilor sa fie etalonat. Fiecare fotograf ar trebui sa isi etaloneze, o data la cateva luni cel putin, monitorul, aceasta fiind o operatie fara de care printul de calitate este o intamplare.

Cum spuneam, in lumea "fine art", a printurilor de calitate, am avea pana acum trei universuri distincte.

1. Sistemul ARTtrust este promovat in prezent de HP si de Prooftag. Este o evolutie a solutiei art-TAG propusa de firma Prooftag pentru grafica si pentru artele aplicate.

Art-TAG este o solutie care permite certificarea autenticitatii unei opere de arta, punand in directa relatie cu ajutorul unui sistem digital de coduri cu bule, certificatul de autenticitate si opera de arta autentificata. Codurile cu bule permit legarea definitiva si fara gresala a certificatului de opera de arta, cu ajutorul unui soft si a site-ului www.art-tag.com.

Sansele de a produce de doua ori acelasi cod sunt nule. Este vorba de o tehnologie care foloseste un polimer translucid care inglobeaza un ansamblu de bule de gaz microscopice, generate de factura aleatoare.
Fiecare cod este asociat unui numar unic si este desigur insotit de un cod datamatrix.
Prin intermediul site-ului dedicat, fotografii isi pot activa codul, iar clientii pot verifica daca respectivul cod corespunde tirajului cumparat.
Sigur, acum vorbim de fotografiile de arta, despre ceea ce se numeste "fine art photography", despre imaginile care se vand si se cumpara in galeriile de arta si care sunt singurele care pot interesa pe colectionari si pe muzee. Preturile acestor opere de arta variaza intre cateva sute si mii sau zeci de mii de euro.
In sistemul ARTtrust, fotograful dispune de trei etichete, fiecare cu codul de bule aferent, cu codul numeric si codul datamatrix. Eticheta argintata se lipeste pe fotografie, eticheta aurie este pusa pe certificatul de autenticitate care este inmanat clientului impreuna cu printul. Eticheta albastra este pastrata de artist.
ARTtrust garanteaza ca printul a fost facut cu o imprimanta HP inkjet cu cerneala cu pigmenti, si mai ales pentru printurile care folosesc Vivera ( de la b9180 la Z6100).
Din pacate, si aici este punctul tragic al sistemului, nu se spune nimic despre suport. Se spune in general ca suportul trebuie sa fie compatibil cu printerul. Deci, pot sa certific printuri pe hartie de closet (chiar ar fi interesante pentru o expozitie la ICR) care insa se vor deprecia in citiva ani (hartia aceea fiind biodegradabila).
Sistemul ARTtrust promovat de HP certifica o opera de arta in prezent si nu pune accent pe ce se intimpla in viitor, daca suportul efectiv nu intra in calcul.
Sistemul a devenit operational din ianuarie 2010. Cartea de membru in sistem, care se da o data pentru totdeauna, costa 60 de Euro, si etichetele costa 240 de Euro un lot de 20 certificari (cu cite 3 etichete fiecare)

2. Acum catva timp, firma Hahnemuhle a propus si ea un sistem de certificate de autenticitate, cu holograma.
Destinat artistilor care doresc sa produca o serie limitata de fotografii, acest sistem nu valideaza nici un sistem de calitate si nu se refera in nici un fel la tehnica printarii.
Se poate printa cu orice pe orice. Se valideaza doar unicitatea operei de arta, indiferent cum e ea facuta.
Certificatele de autenticitate (deci nu de calitate) constau dintr-o hirtie filigranata Hahnemuhle care contine fibre de securitate fluorescente, si care integreaza si o holograma numerotata.
O a doua holograma, cu acelasi numar, vine pe o eticheta, care se lipeste pe fotografie.
Astfel, fiecare certificat nu poate fi asociat decit unei singure opere de arta, care poate fi inscrisa pe sie-tul respectiv.
Prin urmare certificatele de autenticitate Hahnemuhle nu certifica nici calitatea printului, nici printerul sau culorile folosite, si nici macar suportul, ci doar unicitatea operei de arta. Ele pot fi cumparate cu 81 de Euro setul de 25 de certificate.

3. Spre deosebire de cele 2 sisteme descrise pina acum, Epson a conceput o cu totul alta abordare. Prezenta pe piata de arta din 2003, a ajuns un etalon - digigrafia.

Pe scurt, este vorba de o retea de laboratoare profesionale, ateliere litografice si cativa artisti care pot respecta regulile destul de stricte, care pot oferi calitatea de digigrafie unui print. Spre deosebire de sistemele descrise anterior, care certifica o opera de arta mai mult decat calitatile acesteia de a rezista in timp, digigrafia garanteaza si certifica in primul rind rezistenta in timp si calitatea maxima a printului, si apoi unicitatea operei de arta.

Digigrafia certifica o opera de arta fotografica de inalta calitate, daca aceasta este realizata doar cu o imprimanta profesionala Epson Stylus Pro si doar cu culori pigmentare Epson Ultra Chrome si doar pe hirtii cerificate pentru digigrafii (la ora asta, doar 3: Canson, Hahnemuhle si desigur Epson)

Lucrarea realizata cu specificatiile stricte de mai sus este autentificata, numerotata, semnata de artist, si marcata cu o stampila in relief. Este insotita desigur, de un certificat.

Epson intelege astfel nu numai sa autentifice opera de arta, dar si sa garanteze calitatea maxima si mai ales rezistenta in timp, factor extrem de important pentru galerii si colectionari.

Rezistenta in timp a digigrafiei poate varia intre 90 si 300 de ani (in functie de conditiile de pastrare: lumina si conditii de muzeu sau intuneric si atmosfera controlata).

Artistul care doreste sa adere la sistem trebuie sa cumpere o cutie Digibox, in valoare de 399 Euro. Cutia contine manualul de utilizare, doua mostrare ale hartiilor pe care se pot face digigrafii, o declaratie de aderare la principiul digigrafiei, si o stampila in relief. Desigur, mai trebuie sa aiba printerul si sa printeze pe si cu ce trebuie.

E bine si sa invete sa devina digiraf. Asta inseamna un seminar de o jumatate de zi, care costa 200 de Euro.

Digigrafia a devenit foarte raspandita in mediul artistic al fotografilor care tin la calitate. O vizita pe site-ul dedicat la rubrica galerii, dar nu numai ,este extrem de instructiva. Am gasit chiar si romani pe acolo, care fac, sau spun ca fac, digigrafie.

Sunt sigur ca, pentru ca digigrafia ofera atatea avantaje si poate deschide imaginilor portile galeriilor si ale muzeelor, multi cititori de aici vor deveni si ei digigrafi anul acesta.

Daca aveti intrebari, bagati la interval aici.

Dinu Lazăr

www.fotomaniacu.blogspot.com