Urmeaza-ti Pasiunea , FA-TI CONT
 
Ziua Nationala A Pasiunilor
 
NOUTATI
 

Cel mai bun fotograf al planetei este un telescop

Postat in Fotografie | 27 Aprilie 2010 | 607 vizualizari | Comentarii: 1 | Rating: 0   
   0 voturi
Cel mai bun fotograf al planetei este un telescop

 

 

 

Recent, telescopul spațial Hubble a împlinit 20 de ani de activitate. Timp în care s-a ocupat cu fotografiatul la scară cosmică. Oamenii de la sol s-au uitat pe ele și s-au gândit să facă un top al celor mai reușite imagini. Fotografiile au fost realizate în spectrul vizibil. Cu alte cuvinte, arată exact așa cum ar fi dacă ne-am putea teleporta lângă ele și le-am putea privi cu ochiul liber.
Pe primul loc se află fotografia galaxiei „Sombrero". Numită oficial M104, galaxia Sombrero se află la doi pași de Calea Lactee, mai precis la o distanță de 28 de milioane ani lumină. „Sombrero" conţine cam 800 de milioane de stele şi are un diametru de cam 50.000 de ani lumină.

 


Pe locul al doilea, se află un nor de praf și gaz, oficial numit MZ3, dar poreclit nebuloasa „Furnicii", tocmai pentru că seamănă cu o furnică. Nebuloasa se află în galaxia noastră, la o distanță de Pământ de peste 3 000 de ani lumină.

 


Pe poziția a treia, în topul fotografiilor Hubble este Nebula NGC 2392. Pentru că seamănă cu un chip uman învelit în glugă, a fost poreclită Nebuloasa Eschimosului. "Gluga" constă de fapt dintr-un inel de obiecte sub formă de comete care se îndepărtează de această stea demult moartă. „Eschimosul" se află în în galaxia noastră, la o distanţă de aproximativ 5.000 de ani lumină faţă de Pământ.

 

 

Mihnea Lazăr - Pasiunea.Eu

 

 

 

Mai multe detalii, aflați de aici.


ARTICOLE SIMILARE

inainte inapoi

COMENTARII (1)

Comenteaza
Nume
Email
Mesaj
Verificare

 

NOU PRINTRE PASIUNI

 
Audi lanseaza prima sa bicicleta electrica
Audi lanseaza prima sa bicicleta electrica
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
De la natura la arta
De la natura la arta
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Academia Photo Romania
Academia Photo Romania
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Marsul Little London
Marsul Little London
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
vezi arhiva
 

RECENT IN Fotografie

 
Academia Photo Romania
Academia Photo Romania
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Nikon D4
Nikon D4
Cel mai performant aparat foto DSLR din lume
Adobe Photoshop CS6
Adobe Photoshop CS6
Lansarea unui nou Photoshop
Fotogenica 2012
Fotogenica 2012
Invata cum sa fotografiezi stelele
vezi arhiva
 

MEMBRI

 
 

Fotografiaza!

 
 

HOW TO

 
Atinge fericirea prin 28 de metode
Atinge fericirea prin 28 de metode
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Cum ne alegem lanseta
Cum ne alegem lanseta
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Cum ne alegem incaltamintea pentru alergat
Cum ne alegem incaltamintea pentru alergat
Confortul si siguranta picioarelor tale
Cum iti poti alege corect bicicleta
Cum iti poti alege corect bicicleta
Afla ce ti se potriveste
Cum sa alegi pantofii de ciclism
Cum sa alegi pantofii de ciclism
Tipuri de pantofi de ciclism
toate articolele
 

HOW TO

 
Fotografie pe bani
Fotografie pe bani
Cum sa faci bani din pasiunea ta!
Cand dam like sau unlike unei fotografii?
Cand dam like sau unlike unei fotografii?
O fotografie buna valoreaza cat o mie de cuvinte
Probleme şi soluţii în fotografia digitală
Probleme şi soluţii în fotografia digitală
Ce faci când o poză nu îţi iese bine?
Ghid pentru cumpărătorul nehotărât
Ghid pentru cumpărătorul nehotărât
Ce aparat foto digital să îmi iau?
Tips&Tricks în fotografia digitală
Tips&Tricks în fotografia digitală
Cum să faci o poză reuṣită, în trei paṣi
High Dynamic Range - peisajul vazut cu ochii tai
High Dynamic Range - peisajul vazut cu ochii tai
Omul inregistreaza o gama mult mai larga de tonuri pe care aparatul nu le poate procesa, ci le subexpune sau, din contra, supraexpune
toate articolele
 

LINKURI